Acum, la final de liceu, sunteți pregătiți să explorați tainele naturii, biologiei moleculare, schimbărilor climatice sau să încercați găsirea unor noi surse de energie alternativă?
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi că după adoptarea noilor planuri-cadru pentru liceu se va lucra la programe și conținuturi.
Ministerul Educației pregătește o reformă majoră a examenului de Bacalaureat, programată să se aplice primei generații de elevi din clasa a IX-a 2026–2027, care vor susține examenul în formula actualizată în perioada 2029–2030.
Profesorii au protestat, miercuri, în școli și universități, în bibliotecile centrale universitare și în institutele de cercetare, iar membrii de sindicat au purtat un semn distinctiv - banderolă, ecuson - în timpul activităților desfășurate la locul de muncă.
Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca își întâmpină viitorii studenți cu o ofertă educațională completă, diversificată și adaptată cerințelor pieței muncii.
Măsura prin care diplomele de studii vor conține ca element distinctiv un cod QR, care va permite includerea parcursului academic integral al titularului, va fi amânată pentru anul școlar 2025-2026, iar în cazul studenților chiar până în 2027.